Hramul mănăstirii este în ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași (14 octombrie). Cuvioasa Parascheva ocupă un loc important în panteonul sfinților și în inimile credincioșilor, fiind considerată “mult folositoare”, “mângâierea celor necăjiți”.
Domnul a rânduit ca, pe vatra unui vechi așezământ mănăstiresc, în anul 1991 să fie reînființat Schitul Sub Pitră. Acest lucru s-a împlinit cu binecuvântarea Înalt Preasfinției Sale Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Alba Iuliei.
Cătunul Sub Piatră sau Ocnășești e posibil să aibă aceeași vechime ca și satul Sălciua de Jos, adică aproximativ șase sute de ani. Biserica de lemn a schitului, declarată monument istoric, a fost edificată în anul 1797. Acest lucru se poate constata din inscripția cu cifre chirilice și românești care sunt încrustate deasupra ușii de la intrare.
Potrivit tradiției orale, biserica de lemn actuală a fost zidită pe locul unei biserici mai vechi, numită schitul Maicii Domnului. Această idee este întărită și de câteva însemnări cu litere chirilice, aflate într-o carte veche, numită “Carte românească de învățătura sau Cazania lui Varlaam” din anul 1643. Exemplarul aparținător vechii biserici s-a păstrat integru, iar la pagina 28, pe verso, există următoarea însemnare: “Această sfântă și dumnezeiască carte ce se cheama Paucenie este a sfintei și dumnezeieștii mănăstiri de la Sălciua de Gios, ce se cheamă Ocnășești, cumpărată cu bani buni și să fie în vecii vecilor a mănăstirii, anii 1726 …”.
O altă însemnare aflată pe ultimele file amintește despre existența unor călugări în această vatră monahală: “Scris-am eu popa Nicolae, ierei Dumitru, ierei Iacob, ierei Simion, ieromonah Grigorie, ieromonah Antonie, ieromonah Calinic, ieromonah Huțul, ierei Toma, ierei Andrei, Simion, Paladie, monahia Eva … 1766 monah Iaclov …”.
În vremea ocupării Ardealului de către Imperiul Austro-Ungar, numeroase mănăstiri și biserici ortodoxe din această provincie istorică a României au fost distruse. Printre acestea se numără și Schitul Maicii Domnului din Sălciua de Jos. Monahii care viețuiau la schit în acea vreme s-au ascuns în grabă cu tot tezaurul mănăstirii într-o peșteră din muntele Bedeleu, pentru a salva ce se putea din calea generalului Bucow și a soldaților săi.
Din păcate nu se știe cu exactitate până când a fost obște monahală în acest loc, dar, după spusele bătrânilor din cătunul învecinat, aici a fost și loc de sihăstrie, fiind cunoscute la începutul secolului XX cele cinci pustnice de la Huda Babei (o peșteră aflată în apropiere), precum și aparițiile în zonă ale pustnicului Arsenie Praja de la Râmeț, care a profețit ridicarea unei mănăstiri în această vatră monahală.
În perioada interbelică biserica schitului funcționa ca parohie independentă pentru cele șaizeci de familii din împrejurimi, iar după 1949 a devenit filie a parohiei Sălciua de Jos.
Biserica construită în 1797 este din lemn de brad, acoprită cu șindrilă și respectă caracteristicile vechilor biserici de lemn din Ardeal. Are formă de navă și este alcătuită din trei părți: altar, naos și pronaos. Ulterior a fost adăugat un pridvor, după modelul caselor țărănești.
Un lucru remarcant în ceea ce privește construcția bisericii este legat de dimensiunile ușii de la intrare, care este foarte joasă. În acest mod era de fapt împiedicată intrarea prigonitorilor în biserică călare pe cai și denigrarea unui locaș sfințit prin rugăciune și jertfă. O alta explicție ar putea fi și aceea că, atunci când cineva intră în casa Domnului, își pleacă capul.
Condițiile improprii de conservare au dus la deterioararea masivă a bisericii. Se poate constata că aceasta a fost supusă unei restaurări empirice (în perioada 1967 – 1968), ocazie cu care vechea șindrilă care constituia acoperișul, fiind aflată în proces de degradare biologică, a fost acoperită cu tablă zincată.
În anii 2000 – 2001 însă, partea exterioară a bisericii a fost restaurată în cadrul unui proiect de restaurare și consolidare sprijinit de Ministerul Culturii și Cultelor. Între anii 2005 – 2006, au fost restaurate și 11 icoane ale bisericii (care fac parte din patrimoniul național mobil), într-un proiect finanțat de Consiliul Județean Alba.
Pictura murală a bisericii este executată pe pânză aplicată pe perete. Se mai păstrează doar pictura din Sfântul Altar și cea de pe catapeteasmă. În altar, de jur împrejur, sunt pictați arhierei, iar pe bolta acestuia este Iisus Hristos Pantocrator în reprezentarea “Cel vechi de zile” ( cu plete albe) și în mantie de călugăr. Pe catapeteasmă este menționat anul 1844, iar pe ușile împărătești anul 1842. Icoanele împărătești ale iconostasului, precum și alte icoane păstrate în biserică și datate din aceeași perioadă, sunt pictate pe lemn.
Viața monahală a început să se recontureze în acest loc dupa 1991. S-a început construirea unei noi biserici și construirea de chilii. Obștea mănăstirii e compusă din cinci viețuitori și cel puțin până în acest moment nu are locuri de cazare pentru pelerini. În cadrul mănăstirii există și un atelier de veștminte bisericești.
La ora actuală, sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, se fac eforturi deosebite pentru edificarea duhovnicească și materială a Schitului Sub Piatră, pentru a continua tradiția de rugăciune a acestor locuri sfințite, în care, dupa cum spun bătrânii, “Îngerii cântă Liturghia Cerească și soarele răsare de două ori”.